Fiscalizare casa de marcat
Fiscalizarea unei case de marcat este o procedură obligatorie pentru orice firmă care încasează numerar sau plăți cu cardul. Fără fiscalizare, aparatul nu poate fi utilizat legal, iar folosirea lui poate atrage amenzi și suspendarea activității.
În acest ghid complet explicăm pașii pentru fiscalizarea casei de marcat, ce acte sunt necesare și unde se depune documentația la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Obtinerea Certificatului NUI, Numar Unic de Identificare a Aparatelor de Marcat Electronice Fiscale
Acesta se obtine prin completarea formularului C801, la care se adauga o arhiva de documente. Depunerea formularului se face in Spatiul Privat Virtual al societatii dvs, de catre persoana imputernicita sa reprezinte firma in relatia cu ANAF .
Arhiva trebuie sa contina urmatoarele documente:
• Certificat de Inregistrare
• Act identitate administrator
• Certificat constatator punct de lucru / sediul social / terti (dupa caz)
• Factura fiscala + dovada platii
• Proces verbal de sigilare AMEF
Activitate ridesharing:
• Certificat de Inregistrare
• Act identitate administrator
• Autorizatie ARR
• Copie Conforma
• Contract comodat/inchiriere auto
• Certificat de Inmatriculare auto
• Factura fiscala + dovada platii
• Proces verbal de sigilare AMEF
Inregistrarea documentatiei la ANAF
In maxim 24 de ore de la fiscalizare trebuie sa va prezentati la Administratia Financiara de care apartine punctul de lucru, pentru vizarea declaratiilor de instalare intocmite la momentul fiscalizarii, a cartii de interventii si a registrului special
Dosarul trebuie sa contina urmatoarele documente :
• Declaratia de instalare in 3 exemplare
• Certificatul NUI
• Cartea de interventii si Registrul Special
• Primul bon fiscal si primul raport zilnic
Daca sediul social al firmei nu se afla in aceeasi raza teritoriala cu cea a punctului de lucru, Registrul Special trebuie vizat inainte de inceperea activitatii si la Administratia Financiara de care apartine sediul, cu urmatoarele documente:
• Registrul special
• Cartea de interventie vizata de Administratia Financiara de la punctul de lucru
• Declaratia de instalare
• Certificatul NUI
Declaratia de instalare va fi depusa electronic de catre persoana ce detine semnatura electronica - accesati SPV ANAF, butonul CONTACT, FORMULARUL UNIC DE CONTACT- categoria -Asistenta tehnica servicii informatice, subcategoria –aparate electronice de marcat fiscale.
Atentie! Pe casa de marcat se pot emite bonuri fiscale numai dupa ce aveti documentele vizate.
Cartea de intervenție, Registrul special , copie declarație de instalare, copie Numărul Unic de Identificare sunt documentele care stau întotdeauna lânga casa de marcat. Sunt solicitate la orice control A.N.A.F.